Nu
dureaza mult si ajungem si la indicatoarele catre Manastirea Polovragi.
Intrarea în curtea mănăstirii se
face printr-o poartă masivă din lemn, frumos sculptată, care poartă înscrisul:
” Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Cea de-a doua incintă
a mănăstirii găzduiește bolnița Sf. Nicolae, ctitorie a
egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738 de zugravii Gheorghe și Ion.
Situată la circa 25 km de Horezu,
Mănăstirea Polovragi datează din secolul al XVIII-lea. Este localizată la
intrarea în Cheile Oltețului și chiar la baza Pietrei Polovragilor. Peșterea cu același nume se află în
imediată apropiere, de altfel Mănăstirea a avut în grijă această peșteră timp de trei
secole.
In jurul Manastirii Polovragi sunt asezate chiliile maicutelor, iar
intregul complexul este inconjurat de un zid de incinta.
Exista doua intrari in lacasul-cetate: una in sud, reprezentata de o poarta
mare, cu clopotnita deasupra - construita in timpul lui Constantin Brancoveanu,
si cealalta in nord - prin care se patrunde intr-o a doua incinta, in care se
gaseste Bolnita Sfantului Nicolae (sec. XVIII).
Manastirea Polovragi a fost pictata in secolul XVIII si se bucura de existenta in pridvor a
doua icoane unice in Romania, reprezentand doua lacasuri sfinte inchinate Sfantului
Muntele Athos.
Lacasul de cult detine, de asemenea, si o colectie de muzeu, cuprinzand
icoane pictate pe lemn si sticla si o foarte bogata colectie de carti vechi
scrise in limba romana, greaca si slavona.
In nordul incintei, intr-o alta curte, este
bolnita ctitorita de catre Episcopul Clement intre anii 1732 - 1738. Manastirea
fiind fortificata, Tudor Vladimirescu a folosit-o ca baza de operatiuni
militare. La inceput a fost intemeiara ca manastire de calugari si a fost
inzestrata de catre Matei Basarab cu mosiile si satele din Strehaia si din
apropiere. Prin hrisoavele domnilor din perioada 1808 - 1819 veniturile
manastirii erau atribuite orfelinatului din Bucuresti pentru cresterea si
inzestrarea copiilor din toata tara.
Vorbind de istorie, povestea
începuturilor mănăstirii este destul de neclară, din lipsă de documente care să
pomenească locașul de cult. Primii ctitori sunt Radu și Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați intr-un hrisov emis la 18
ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Următoarea menționare este în anul 1645, când satul Polovragi este în
stăpânirea lui Danciu Pârâianu,care zidește
biserica pe vechile temelii. Ultimul care contribuie la construcția locașului este Constantin Brâncoveanu,
el fiind socotit al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi. Asta deoarece,
închinată Sfântului Mormânt de cel de-al doilea ctitor al său, mănăstirea este
răscumpărată de domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Patriarhul Dositei al
Ierusalimului, în anul 1693. Tot în timpul domnitorului s-a restaurat biserica,
căreia i-a înălțat turla și i-a fost
adăugat un pridvor în stil brâncovenesc, fiind zugrăvit interiorul și refăcute chiliile, clopotnița și zidurile de cetate. Complexul mănăstiresc aduce a
cetate, chiliile și celelalte încăperi ale mănăstirii fiind așezate în jurul bisericii pe laturile de est, sud și vest, formând alături de zidul de incintă de pe
latura de nord o adevărată cetate de apărare.
Legat de pictura bisericii,
aceasta este deosebit de valoroasă, prin iconografia și prin
execuția tehnică. Realizată în anul 1713 de Constantin
Zugravul, arată, de o parte și de alta a intrării, în pridvor,
două reprezentări iconografice unice în România, ale mănăstirilor românești închinate la Sfântul Munte Athos. Catapeteasma din
lemn de tei este o capodopera a vechii sculpturi românești,cu o
bogată ornamentație cu împletituri florale.
Ne opream la fiecare cot, la fiecare
stâncă să admirăm minunile pe care le-a făcut râul Olteț. Acesta a separat
Munții Parângului, aflați la vest, de Munții Căpățânii, la est. Pe
toată lungimea văii sunt presărate grote și peșteri, unele dintre
ele cândva locuite de oamenii locului la vremuri de urgie. Se mai vede o potecă
accidentată ce traversează la înălțime malul drept, pe la baza peretelui vertical,
unde se află Grota Alpiniștilor, loc de bivuac. O altă peștera, cea a Liliecilor
sau a lui Grigore Decapolitul, se afla la 250 de metri de Mănăstirea Bistrița, pe versantul
drept al Cheilor Bistriței, la o altitudine de 850 m. Povestea acesteia este o
îmbinare de fapte reale, credință și minuni. Călugării Macarie și Daniel au ridicat
aici un mic schit, iar în partea opusa a peșterii o capelă
secretă, în care se păstrau moaștele Sf. Grigore Decapolitul. Una din minunile
cele mai cunoscute legate de numele sfântului, este cea din anul 1959, an în
care a fost dat de către regimul comunist decretul de desființare a mănăstirilor.
Sosiți cu un autocamion să ridice sicriul și să împiedice
astfel Mănăstirea să devina loc de pelerinaj, agenții nu au putut urni
sfintele moaște, acestea rămânând și astăzi în Sf.
Mănăstire.
La destinația noastră finală, Peștera Polovragi sau a lui Pahomie, ajungem totusi destul de repede. Intrarea
in pestera se face numai in serii din ora in ora. Asa ca a trebui sa asteptam o jumatate de ora pana la urmatoarea serie
-ora 14.
Pestera Polovragi este situata pe
malul stang al Oltetului, la o altitudine de 670m si la 20m inaltime fata de
talvegul raului. Ea se afla la 6km nord de DN 67 Targu-Jiu Ramnicu-Valcea si
500m de Sfanta Manastire Polovragi.
Pestera a fost modelata de apele
oltetului in banda de calcare jurasice din sudul muntilor parang si capatanii,
lata de 1-1,5km, aici avandu-si obarsia si un izvor carstic ce apare, in chei,
chiar in dreptul portalului pesterii.
Intrarea se realizeaza printr-o deschizatura generoasa, amenajata, ce
duce catre prima incapere a pesterii Polovragi. Pe peretii acesteia strajuiesc
cateva inscriptii ce au format ideea ca, de-a lungul veacurilor, aici s-au
adapostit si au trait oameni de-ai locului.
Este una din pesterile mari ale
tarii noastre, avand o lungime de peste 9300m (impreuna cu galeriile laterale)
si care se situeaza, din acest punct de vedere, pe locul 5 intre pesterile din
tara. Este alcatuita dintro galerie principala orizontala, din care se
desprind, in special in prima si ultima portiune a ei, galerii laterale mici,
multe din ele colmatate cu aluviuni. pestera Polovragi a fost cunoascuta din
timpuri stravechi, cercetraile arheologice au scos la iveala urme materiale
inca din epoca bronzului.
Electrificată pe porțiunea deschisă publicului, în ea se pot vedea numeroase
concrețiuni calcaroase pe care fantezia localnicilor le-a
botezat cu diferite denumiri: Jilțul lui Zamolxe sau Cuptorul dacic,
prin prisma credinței populare care susținea că
"după înfrângerea dacilor de către romani, zeul protector al acestora,
Zamolxe, s-ar fi retras în peșteră plângând soarta poporului
sau. Picurii din tavan nefiind altceva decât lacrimile sale", după cum
consemna Vlahuță în Romania Pitorească.
Prima descriere a ei a fost facuta de Joannes, in anul 1868, pentru ca
in 1901, scriitorul Al. Vlahuta sa o aminteasca in vestita sa lucrare
"Romania pitoreasca". In 1929 , ea este cercetata si de Emil Racovita
si R.jeannel, pentru ca cercetrarile arheologice sa fie efectuate de catre C.S.
Nicolaescu Plopsor in anul 1952.
Turul pesterii s-ar face in 40 de
minute….asta daca mai casci gura, dar noi ne-am limitat la o jumatate de ora.
