Prima zi:
Dupa o noapte cam
nedormita, pentru ca pur si simplu nu mai aveam rabdare, la prima ora eram in
picioare. Cred ce era déjà ora 7 cand m-am
hotarat ca nu mai are rost sa ma chinui, si sa plec la drum asa, pe racoare.
Primul obiectiv
al zilei a fost Manastirea Hurezi,
unde am reusit sa ajungem cam pe la ora 11. Pana la Horezu ajungi usor, dar acolo nu prea
gasesti urma de indicator spre manastire. Mai apare un indicator, intr-o curba,
inainte de intrarea in oras (daca vii dinstre Ramnicu Valcea) dar daca mergi
mai tare il ratezi sigur. Cu toate ca era duminica, mi s-a parut foarte liniste.
Nu erau asa multi vizitatori pe cat ma asteptam.
Numele de Hurezi vine din
regionalismul moldovenescu huhurezi, care sunt niste pasari ce traiau pe aceste
meleaguri si erau foarte numeroase. Legendele spun ca pentru a nu atrage
atentia turcilor asupra inaltarii unui nou edificiu crestin (care seamana
foarte mult cu o cetate foarte bine fortificata, cu turnuri si ziduri de
aparare), mesterii tocmiti de Constanti Brancoveanu isi sincronizau zilnic
momentele de inceput si de incetare a lucrului la manastire cu primele si
ultimele strigate ale acestor pasari nocturne.
Ansamblul monahal de le
Horezu, ctitorie a voievodului Constantin Brancoveanu, este pe lista UNESCO din
1993, la pozitia 597. Construita la sfarsitul secolului XVII, extinsa la
inceputul secolului urmator, Manastirea este cea care a impus, pentru urmatorii o suta de ani,
stilul arhitectonic brancovenesc in constructiile din Tara Romaneasca.
Constantin Brancoveanu se
hotaraste in al doilea an al domniei sale 1660, cand mai avea 23 de ani pana la
trecerea in ceata sfintilor prin jertfa sa suprema, ca va ridica manastirea ca
loc de inchinare si apoi de veci pentru el si pentru ai sai.
Depresiunea Horezului i-a
atras atentia inca de pe vremea cand era spatar, pentru frumusetea ei, pentru
bogatia ei naturala, gasindu-se livezi si paduri de fagi cat si pentru
protectia ei din partea de nord de catre Culmile Capatanii si la sud de catre
Magura Slatioarei.Biserica mare, are hramul Sfintilor Imparati Constantin si
Elena, a fost sfintita inainte cu patru ani de incheierea lucrarilor, la data
de 8 iulie 1693 de catre un impunator sobor de arhierei si preoti si de fata a
fost intreaga familie a Brancovenilor.
Biserica manastirii are
multe similitudini cu biserica de la Curtea de Arges. Dimitrie Cantemir afirma
despre Constantin Brancoveanu ca este cel mai cultivat voievod al Romaniei si
acest lucru se observa si din stilul sau de a ridica manastiri si biserici in
care combina stilul bizantin cu cel al renasterii si barocului occidental, dar
si cu stilul de sorginte autohtona.
Manastirea Horezu a fost
ridicata dupa tipicul marilor manastiri de la Muntele Athos, are un plan
dreptughiular, cu ziduri de incinta inalte, din piatra si caramizi subtiri,
specifice vremii. In jurul bisericii principale gasim alte patru schituri mai
mici: bolnita manstirii (spitalul) la est, Schitul Sfintii Apostoli Petru si
Pavel la nord, Schitul Sfantul Stefan la vest si Biserica Sfintii Arhangheli
Mihail si Gavril la Sud. Intreg ansamblul, care cuprinde si Casa Domneasca, a
suferit mai multe extinderi si renovari de-a lungul timpului dar, din fericire,
s-au pastrat picturile originale, realizate de zugravii Constantin si Ioan in
perioada 1692-1702. In afara ansamblului monahal de la Horezu, dar parte a
complexului de cladiri medievale si traditionale din zona, se afla Complexul
Muzeal Maldaresti, format din
Cula Maldarescu, Casa memoriala IG Duca si
Cula Greceanu. Cula, care este de fapt o casa boiereasca fortificata, cu spatii
de depozitare la primul nivel si camere de locuit la celelalte, isi trage
numele de la cuvantul turcesc kule, care inseamna
turn. Sunt raspandite in multe zone din Balcani, iar la noi in tara cele mai
multe se gasesc in Oltenia, in judetele Gorj si Valcea. Aveau rol de aparare
contra incursiunilor turcilor de la sud de Dunare, dar si contra cetelor de
haiduci care incepusera sa bantuie zona.
Cula Greceanu se pare ca
este una dintre cele mai vechi din tara, inceputurile ei datand din secolul
XVII, cand a fost construit turnul de aparare, apoi in secolul urmator,
cladirea a fost extinsa. Se observa, in special la arcadele trilobate ale
ferestrelor si cerdacului, inceputurile stilului brancovenesc. Casa are doua
etaje, la parter fiind pivnita, care nu comunica cu al doile nivel, o
caracteristica a primelor modele de cule, apoi etajul unu cu camerele de
primire si cerdacul, iar la etajul al doilea sunt amenajate camerele de odihna.
In present este muzeu, dar nu se stie pentru cat timp, cladirea fiind
retrocedata mostenitorilor familiei Greceanu.
Peste drum, gasim Cula
Duca, cumparata in 1910 de la familia Maldarescu, restaurata si adusa la forma originala.
Cladirea, construita in 1812, este masiva, cu ziduri groase, prezentand toate
caracteristicile culelor din perioada respectiva. Nu departe de cula, in aceasi
curte, fostul prim-ministru IG Duca si-a construit o casa de vacanta, cu
incaperi potrivit de mari, intime, decorate cu mult gust, numai bune pentru
relaxare, dar si pentru intalniri de taina, departe de urechile curiosilor. Bine
restaurata, cu un aspect autentic, cula Duca a fost folosita in cateva
productii cinematografice, cum ar fi Neinfricatii, Drumul Oaselor, Iancu Jianu
– Haiducul, filme pentru care decorul de acolo s-a potrivit ca o manusa. Zona are un potential turistic deosebit, pe care, poate,
cineva va incerca sa-l puna in valoare. Pe langa monumentele arhitectonice, sa
ne amintim si de faimoasa ceramica de Horezu, cunoscuta atat colectionarilor din
tara, cat celor de afara.
Bineinteles ca nu puteam pleca fara vreun souvenir a la
Horezu, asa ca mi-am luat o farfurie
faurita din faimoasa ceramica.
Nu am mai zabovit prea mult si ne-am indreptat catre
urmatorul obiectiv. Eeee si pe drum ce sa vezi….pe dreapta mea se insirau
frumos muntii….si chiar ma intrebam oare de unde mai exact ar incepe
Transalpina…ptr ca inca nu am ajuns sa o “simt”.
Intre timp trecem déjà in judetul Gorj, iar “poarta”
mi s-a parut chiar foarte sugestiva. Intre timp, cred ca singurul banc ce l-am
avut in minte, mai ales cand am traversat Oltul a fost unul auzit cred ca prima
oara pe drumul catre Cascada Urlatoare. Suna cam asa:
“Doi olteni, trecura Oltul. Inapoi trecura doi. Cati
olteni trecura Oltul inainte si inapoi?”
