TURDA



*Turda, fosta localitate Potaissa, atestată din anul 1075, a fost una dintre cele mai importante oraşe romane, şi cel mai important centru de exploatare a sării din Transilvania. Exploatarea sistematică a început în perioada ocupaţiei romane, şi a scăzut după 1840, datorită concurenţei salinei Ocna Mureş. În 1992 Salina Turda a intrat în circuitul turistic. Este o staţiune balneară cu 15 lacuri sărate formate prin surparea tavanelor vechilor exploatări de sare, indicată pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, bolilor neurologice, ginecologice şi cardiovasculare. 

*Castrul roman de pe dealul Cetăţii (parţial vizitabil) are dimensiuni incredibile: 573 m lungime şi 408 m lăţime, era aprovizionat cu apă printr-o conductă de tuburi de teracotă. La data de 9 aug.1601, din ordinul comandantului imperial Giorgio Basta, pe câmpia din apropierea oraşului a fost ucis Mihai Viteazul. Monumentul ridicat în amintirea lui, are o înălţime de 16m şi a fost înaugurat în anul 1977. Oraşul a fost declarat municipiu în 1968. Muzeul de istorie este singurul palat (al familiei Bathory) de la sf. sec. XV-XVI, păstrat în Transilvania. A fost construit în stil gotic şi în 1560 a găzduit Dietele Transilvaniei. Biserica reformată a fost ridicată pe timpul domniei regelui Sigismund de Luxemburg (1377-1437). Turnul ei cu înălţimea de 60 m, a fost construit între anii 1904-1906. Biserica Romano-Catolică construită în sec.al XV-lea are o lungime de 50m şi lăţime de 18,2 m. În perioada 1912-1990 între Turda şi Abrud a funcţionat transportul de persoane şi mărfuri pe linie îngustă de cale ferată. Spre regretul multora "mocăniţa" astăzi este doar o amintire.


Pentru a identifica mai bine obiectivele turistice ale orasului Turda am folosit harta de mai jos:
Obiective turistice:
- Castrul roman Potaissa - zona Cetate

- Salina Turda - zona Turda Nouă-Durgău
- Palatul princiar din Turda (Muzeul de Istorie) - zona Centru
- Biserica Reformata-Calvina din Turda-Veche ("Biserica cu turn") - zona Centru
- Teatrul Municipal Din Turda - zona Centru
- Statiunea balneo-climaterica - zona Bai Sarate
- Mormantul lui Mihai Viteazul

In departare se observa Cheile Turzii





Dupa toate indicatoarele posibile, ajungem si in zona salinei - principalul meu obiectiv din acest oras. 


















N-am crezut ca o sa am o surpriza.....asa neplacuta. N-am crezut ca o sa-mi fie asa rau de inaltime. Dupa ce am coborat scarile "de introducere" si am zarit in jos haul....plin de civilizatie, am simtit cum mi se inmoaie picioarele ca niste macaroane. Cred ca nu eram obisnuita cum o astfel de intrare. La Salina din Slanic Prahova intrarea era oarecum alta. Cobori intr-un lift cu toti peretii acoperiti, iar cand ajungi jos...poti admira salina cum trebuie de jos in sus. Dar aici, la Turda, senzatia m-a depasit. Inaltimea era prea mare, liftul din sticla....simteam ca o sa ma prabusesc. Am ales astfel coborarea pe scari. Mi-am zis....mai bine 1000 de trepte decat senzatia de a o lua la vale. Totul bine si frumos pana cand mi-am dat seama cat e de coborat....lemnu-i lemn....scartaie, se mai lasa, copiii alergau pe langa mine intr-o veselie....si scarile trepidau....deci pana am ajuns jos....a fost o intreaga aventura pentru mine. La un moment dat am zis sa si fac o poza cu intregul sirag de trepte (iar in gand, "Un fleac, le-am coborat!"). Daca rad in poza, clar nu-i rasul meu! :D

Ei bine, in interiorul salinei, am ramas uimita de cat de multa lume era la ora aceea. Daca decorul era altul, puteam spune lejer ca-s in vreun mall. 
In principiu spatiu mare de deplasare nu este, sunt amenajate cateva locuri pentru activitati (mini golf, bowling, o roata mare cu bancute, o plimbare cu barca pe lacul interior - o imagine care-mi dadea fiori)
 




 





Am gasit cateva poze ce reflecta perfect atmosfera din salina pe www.miscellanea.ro.


Pe afara, orasul chiar este dragut, linistit si curat. Mi-au placut si elementele de valoare din centrul orasului. De la fantana arteziana cu frumoasele inaripate dintr-un sens giratoriu la monumentul lui Avram Iancu, la Biserica romano-Catolica, Biserica Reformata, Catedrala Ortodoxa. 
Catedrala Ortodoxa







Biserica Romano-Catolica


Biserica Romano-Catolica


Biserica Romano-Catolica


Biserica Romano-Catolica


Biserica Romano-Catolica






Biserica reformata


Pe aici ne-am oprit pentru "gustare"


Frumos locul, mancarea buna, dar drumetului ii sta mai bine la drum, asa ca .... am luat-o din loc catre urmatorul mare obiectiv din lista mea: orasul CLUJ.
Iata cateva instantanee facute pe drum....din masina. Nu prea sunt eu obisnuita cu astfel de peisaje....prea multe dealuri/podisuri....pustiu.....dar totusi incredibil de linistit.














si mai departe......we are going to Cluuuuuuuj!

*Sursa informatii: welcometoromania.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...